"Priveşte prin ochii nostri, lumea!"
Mi-a şoptit un soldat, zicea aşa:
"Desi destul am scandat, "pace", să ştii! În corp eu sunt plecat cu lumea către zari,
Dar înarmat doar cu un suflet în acorduri de chitări; încerc să-mi amintesc marea-n culori,
Dar din război? Şi mirosul ei de sare, în praful armei, ce boare să-mi presare pe sub nări.
Priveşte prin ochii mei cum se vede sângele duşmanului, curgând uşor printre oraşe asuprite,
Cum luceşte pe bocanci, cum uscat îmi stă rugina, vina; pe rosul meu, colajul din obraji.
Aici nimeni nu simte, jucării de copii şi clipe disipate în nisipuri şi clepsidre.
Un glonţ aici e-un fel de bilet de tren, şi gara e la un pas de moarte, Aşteaptă-n umbra
Oricărei armate; şi de aveam ochii mei de copil acum, mă împuşcam cu neştiinţa, înaite să mă plâg.
De ce? Aş muri oricând, la cât sânge rece am văzut... Tu, înţelege-mă, privirea mea, e doar un
scut."
Copil pierdut într-un mormânt, ca într-un labirint, sacou din camuflaj şi parastas făcut la birt.
"Nu am iubit decât o dată, n-am avut timp, am auzit cu zâmbetul pe buze, că azi e măritată,
Aşteaptă un copil, copilul ei aşteaptă-un tată; eu nu mai vin acasă, eu o să casc obosit la
sfârşit,
Sub coasă, neiubit; armata mea din chin şi suflet de senin albastru, răstignit pe timp;
Unde mi-e ceasul? Am uitat şi ora, mi-am uitat şi pasul, ştii? În război dacă nu-ţi numeri
tot ce vezi, mori! Războiul e ca valsul... 1 2 3 1 2 3 1 2 şi calci strâmb, aici nu te repezi,
Să mai repeţi; aici deschizi tâmpla ca floarea primavara şi devii doar bucăţi pe varul alb de pe
pereţi.
Nu ai timp să înveţi? Atunci ai timp să mori aici.
Aici secundele se aud ca nişte tălpi de bocanci, marş ce calci, şi muşti din fraţi, sechelele.
Unde-mi sunt urmele? În praf udat cu sânge stau golaş, dacă mă laşi în urmă ca un laş.
Am văzut sânge şi de Paşti şi de Crăciun şi de An nou, am văzut crime barbare, oameni nebuni,
Aici e un azil, răceală, ger de cimitir; mă plimb prin unitate ca prin ultimul sanatoriu plin
Şi santinela-ţi este moartea în orgoliu şi sar ca doliu gloanţe-n noapte şi îmi pun câte o dorinţă
La fiecare în parte. Stelele războiului, ca despicate-mi sunt firele finalului; carcasa din
frică-mi
e cochilie, şi-mi e fruntea mai tare în credinţă, rezemată-n Biblie. Doamne-ţi sunt rob nerod,
Rod colţurile carţii-n dinti şi plâng ca un nebun, gândind printre frisoane, când la sfinţi,
Când la parinţi. Fără să simt că tu mă simţi, şi mă găseşti şi în oglinzi.
Când plâng şi mă privesc şi îmi şoptesc, "să nu ucizi!".
Dar, am ucis Doamne şi am scăldat în sânge şi copii şi taţi şi mame şi bătrâni şi am tăiat în carne
vie
şi fraţi şi frunţi şi fete şi femei, să nu mă uiţi. Am fost un surd, când mi-au cerut să-i cruţ,
În crunta-mi răzbunare, am tăiat şi am despicat am închis ochii şi am îndreptat spre cap! Am tras,
A curs, am smuls, m-am smuls, am plâns şi am luat vieţi, nu merit rai, eu merit iadul meu intim
între
Patru pereţi; lânga cei drepţi am să raspund, ca un copil ce nu am apucat să fiu: "Îmi pare rau,
A fost decât un ordin". Şi îmi ordon, să mor odată cu toate războaiele să mă cobor în iad,
"Uită-te prin ochii mei, soldat". Priveşte lumea tace, e pace, şi tac.
1 2 3 1 2 3 1 2 3, iubito, m-ai călcat, dar nu contează, hai; mai avem de repetat.
În seara asta vreau să dansez cu tine. Cum nu am apucat să mai dansez. Dă-mi mâna iubito.
Te iubesc.
Vreau să înţelegi, vreau să înţelegi! Vreau să înţelegi că nu mai ajung acasă-ntreg,
Dar să ştii că mi-e dor de tine şi dacă mor aici mor cu tine în suflet, mor cu tine în pumni,
În arme, în tot ce ne apară, mor plângând zbierându-ţi numele, şi plin în furie de regretul
Că nu am ajuns acasă niciodată. Vreau să ştii că te iubesc şi că mereu te-am iubit.
Şi că nimic nu m-a desparţit, de tine, de durere, de suspin. Vreau să înţelegi!
Vreau, vreau să înţelegi că deşi nu ştiu cine eşti acum, ce faci şi cu ce putere-mi tii dorul,
Vreau să ştii că nu te-am uitat, vreau să ştii, vreau, vreau! Vreau mult, să ştii ca te iubesc.
Nu am uitat nimic iubito! Dansez cu tine, dansez cu tine, dansez cu tine, dansez, dansez
Cu amintirile mele şi mor câte puţin. Te iubesc şi acum. Te iubesc!"
"Priveşte prin ochii mei, lumea!"
Mi-a şoptit şi o curva, zicea aşa:
"Am fost iubită, mamă, nevastă, deşi în fond de ten şi ruj nu mai găsesc o mască,
De mult îmi cască rochia de mireasă, într-o valiză prăfuită, sunt doar o piele ce asudă-n chin,
Ochi de de copil se pierd în vin şi mor neobosită. Multe dureri uscate, cască între pagini de
album,
ca nişte flori. Uite, iubite, acolo eram decât noi doi! Aici sunt singură, în paturi reci
Cusute cu straini, în parcuri veci un fel de iad perpetu-n care să mă legi. Nemernici, ce mă iau de
mână,
barbaţii fără de scuze. În fiecare noapte goală, stau plină de smoală şi plâng mai mult,
mă mut din suflet în pământ, din scârţîitul patului în gândul meu abrupt, din fumul de ţigare în
plămani
să mă arunc iîn mii de lumi.
Mă pierd scârbită de extazul unui strâin în mine, încet în cercuri de parfumuri fine şi pastile,
Mă muşc de degete să-mi păcălesc atenţia, mă duc la duşuri reci să-mi potolesc pervers discreţia!
Şi mă ling timid, uşor pe gât, limbi ce miros a lături, mă strâng în palme bestii şi jigodii fără
lacrimi.
Doamne vreau să mă aduni! Stinge-ţi ţigările pe pielea mea, bune vestiri şi copii fără de patimi, în
călduri.
Icoanele mă scuipă şi Dumnezeu mă-mpinge iar. Mai uită să mă ridice, mă uit la oglinda din perete,
mă atinge."
O domnişoară pierdută de casă, dormi uşoară şi aşa îmi pieri frumoasa, crăiasă ieftină-n decorul
durerilor,
Nu o să mori aşa, tu o să mori de dor. Nu simţi cât de uşor apasă mila lor? Are degete crăpate de
dinţi,
Puţin sânge, are hainele uscate de sfinţi, puţin curge, are oja roşie pe unghii roasă, vrea acasă!
Are jar pe inima frumoasă din vină, râvneşte sub o coasă. O copilă.
Ascultă vântul când e singură, aude în el fluiere şi nai, ascute zile de trăit şi le înfige-n
evantai,
Ascunde zâmbete de lume şi se tot caută-n costume şi în măştile postume şi în scena unui teatru de
păpuşi.
"Am trăit ani de zile într-o clipă, pe pragul unei uşi, şi clanţa-nchisă m-a împins, în lume,
acum am sânge dintr-un vis, căpuse să mă consume-n timp, şi eu să simt că încet, mă sting.
Vreau să-mi mai văd copiii, măcar odată, vreau să le văd şi tatăl, vreau să mai am un tată!
Vreau să am amintiri şi fotografii şi verigheta ta pe deget, tu ştii? Că vreau să mai dansez
Cu ochii închişi, să te aud când numeri paşii stinşi şi 1 2 3 1 2 3 1 2... şi să-mi zâmbeşti,
Şi să-ţi zâmbesc şi să îmi spui: "Opreşte-te şi cântă-mi! Cântă-mi aşa, încet":
Strânge-mă în braţe şi scutură din mine, aripi ce mă dor.
Plimbă-mă de mână până acasă şi culcă-mă pe patul tău,
Pune-mă pe chevalet şi fă-mi din pielea asta un tablou,
Mângâie-mă în culori şi pictează-mă cu degetul tău arâtător.
Şi uite aşa, mă pierd în ochii nimănui, termin ţigara de după şi încui, i-au banii de pe noptieră şi
mă culc, cu ochii-n lacrimi mă închid, sperând să mor, şi-n somn, să ajung în patul tău, zâmbind...
Strânge-mă în braţe şi scutură din mine, aripi ce mă dor.
Plimbă-mă de mână până acasă şi culcă-mă pe patul tău,
Pune-mă pe chevalet şi fă-mi din pielea asta un tablou,
Mângâie-mă în culori şi pictează-mă cu degetul tău arătător."
Spunea: "Iubitul meu!" şi o auzeam...
"Iubitul meu, iubitul meu! Să ştii că sunt sigură şi în chinuri şi în dureri,
Sunt bolnavă, mă dor toate rănile mă dor toate zilele fără tine mă macină tot,
Mă ustură ura asta care mă consumă veşnic. Să ştii că nu te-am uitat şi că te aştept,
Aştept să te întorci, sper să te întorci, sper să vii acasă, sper să mă înţelegi,
Sper să nu crezi că nu te-am iubit, sper să crezi că şi eu acum te plâng
Şi nu te-am lăsat niciodată şi că te voi iubi mereu, te voi iubi mereu!
Mi-e dor de tine, mi-e dor de tine, în fiecare pat, în fiecare vis,
În fiecare zi, în fiecare ţipăt, în fiecare muşcătură a timpului...
Dansez valsul ăla, dansez cu inima şi nu uit, te aud mereu cum numeri, te aud mereu cum îmi spui
cuvinte frumoase.
Te ïubesc..."
